Cine sunt cei care ne conduc ?

În ultimii ani am tot sperat într-o evoluţie pozitivă a dialogului social care să dezmorţească relaţiile în interiorul poliţiei şi totodată să-i imprime o reformă care să-i dea substanţă. Iniţial am crezut că lipsa de reformă se datorează crizei financiare prin care trecem şi care face să nu poată fi aplicate anumite masuri proactive. Ulterior am realizat că lucrurile nu stau tocmai aşa, ci cauzele îşi au geneza într-o gândire aberantă, care nu are nimic de-a face cu o societate dezvoltată.
În lipsa unor măsuri proactive nu putem decât să desfăşurăm anumite activităţi ca reacţie la acele sincope ale sistemului.
Cel mai nou caz este al poliţistului de la Cluj, care după ce ani de zile a fost terorizat, nu de cei care au încălcat legea, ci în mod paradoxal tocmai de aceia care trebuiau să-i fie alături şi să-l sprijine pe poliţist în lupta cu cei care au încălcat legea, a sfârşit prin a demisiona, dintr-un sistem care nu de puţine ori se poziţionează în afara legii. Acest lucru se întâmplă pentru că, deşi avem norme, reguli, dispoziţii, care reglementează relaţiile de muncă, aceste sunt de multe ori pur formale. Totul se desfăşoară după o cutumă acceptată pe toate palierele ierarhice şi care duce la două situaţii paralele: una de facto(este cea care este recunoscută/impusă la nivel de grup şi care supravieţuieşte în afara cadrului legal) şi una de jure (care intervine atunci când cutuma este încălcată urmare unei situaţii ce nu mai poate fi suportată). Aşa s-a întâmplat şi în cazul poliţistului care a fost victima unei răzbunări şi a preferat să încalce cutuma şi să rupă legea tăcerii, decât să fie călcat în picioare.
Deşi şeful, ca manager, are obligaţia să asigure un climat corespunzător la locul de muncă şi să vină în sprijinul problemelor profesionale ale subalternilor, cutuma îi dictează altceva, lui şi celor care sunt deasupra acestuia şi care îi evaluează activitatea profesională. Pentru că nu ne putem închipui cum toate aceste abuzuri, devoalate de instanţă, au putut să treacă neobservate de cei care sunt plătiţi să le sesizeze. Şi aici trebuie să constatăm că în aceiaşi măsură au o vină atât abuzatorul cât şi şefii acestuia, care mai mult ca sigur l-au evaluat pe acesta cu calificativul de FB. Oare pentru ce!? Că a „terorizat”, un poliţist care a încercat să-şi facă datoria ?
Această situaţie s-a produs pentru că s-a permis ego-ului alterat al unui contravenient, exacerbat de funcţia pe care o deţine, să facă abuzuri în formă continuată, care aruncă profesia de poliţist undeva înainte de revoluţie.
Mai grav este faptul că astfel de comportamente nu sunt izolate, ci le întâlnim la tot pasul, numai că ieşirea lor la iveală sunt împiedicate de cutumă.
Mai trebuie să enumerăm aici şi acel exemplar de manager, care este foarte competent să te cheme şi să te întrebe de două trei ori pe zi ce ai lucrat, dar se pare că nu este la fel de competent atunci când îi ceri să te ajute într-o problemă profesională, pe care din postura ta nu poţi să o rezolvi . E mai uşor să ceri socoteală decât să manageriezi o situaţie concretă, de exemplu să faci rost de hârtie, de suplimentare a carburantului pentru autoturismul de serviciu, de tuş pentru imprimantă(dacă există) etc., mai precis de micile probleme de logistică de care ai nevoie pentru a-ţi desfăşura activitatea în regim de avarie. E greu, pentru că rezolvarea acestor mici probleme presupune să-l înfrunte pe şeful său, iar el în gena sa de manager, nu are muşchi decât pentru subalterni. Acest tip de manager este din acelaşi aluat ca cel care l-a determinat pe poliţistul de la Cluj să părăsească sistemul, si pe care îl întâlnim la tot pasul, îl ignorăm, îl suportăm şi de prea puţine ori îl înfruntăm.
Tipul de management comunist care doreşte sa controleze omul, nu să-i dezvolte simţul raspunderii, duce la o involuţie a instituţiilor şi în mod implicit al indivizilor care le populează.
Din păcate, dacă nu vom dezvolta o cultură organizaţională, fără sisteme de control aberante şi bariere birocratice, vom rămâne nişte toleraţii ai Uniunii Europene, nu parteneri egali ai acesteia.
Atâta timp cât ocuparea funcţiilor de conducere din interiorul sistemului nu are nimic de-a face cu valoarea şi competenţa, numirea in aceste functii fiind la puterea unor indivizi, care de multe ori le vând pe interese obscure, acest sistem nu va functiona normal.

snapromania.ro

3 Responses to Cine sunt cei care ne conduc ?

  1. POLITIANUL says:

    DA ! Este adevarat si din pacate suntem prea putini care ne luptam cu sistemul si cu indivizii care-l pastoresc ! Frica de ce ni se poate intampla ne tine paralizati si desi injuram pe la colturi nu ne asumam nici-o reactie astfel incat cei care ne umilesc si ne abuzeaza zi de zi continua sa se comporte discretionar ca arendasi pe mosie. Si mai ar fi ceva de spus…. despre singuratatea celui care indrazneste sa-si caute dreptatea si despre reactia de haita a „echipei manageriale”- vedeti articolul despre „Mobbing”. FELICITARI ECHIPEI SAITULUI SNAP

  2. C. P. says:

    In tot sistemul de stat au ramas la putere dogmele si practicile comuniste! Seful e cel mai si cel mai…si intotdeauna are dreptate! Nu conteaza ca incalca legea sau bunul simt.
    De asemenea nu mai esti privit cu ochi buni cand ceri un drept legal pe care seful a „uitat” sa ti-l dea din diverse motive. Daca actionezi devii inamicul public numarul 1!!

  3. A says:

    AMIN ! DIN GURA DEGEABA DAM DACA NU SUNTEM UNITI !!! IN PLUS CALITATEA OAMENILOR DIN APARATUL POLITIENESC LASA DE DORIT ! DINTR-UN COLECTIV DE 18 LUCRATORI DOAR 2 SAU TREI AU CURAJUL SI DEMNITATEA SA LE SPUNA SEFILOR IN FATA CAND ACESTIA NE INCALCA DREPTURILE , DAR EI SUNT IZOLATI SI CU TIMPUL ”PUSI CU BOTUL PE LABE ” PENTRU CA RESTUL COLECTIVULUI INTELEGE CA SEFUL ESTE ”ZEUS” IAR LUCRATORII ”SCLAVI PE PLANTATIE „”!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: